Cu 218 voturi pentru si o abtinere, proiectul de Lege care stabileste masuri suplimentare pentru etichetarea laptelui a trecut de plenul Camerei Deputatilor.

Tara de origine si locul de provenienta a laptelui crud materie prima, dar si procentul de lapte praf vor fi de acum incolo trecute obligatoriu pe ambalaj. Eticheta produselor lactate romanesti va fi schimbata. Modificarea vine atat in sprijinul producatorului roman, cat si al consumatorului. Concret, modificarile aduse prin acest act normativ vizeaza obligativitatea afisarii pe eticheta produsului atat tara de origine, cat si locul de provenienta a laptelui crud materie prima. Mai mult, daca procesatorul a folosit la obtinerea produsului si lapte praf, procentul acestuia trebuie, de asemenea, specificat prin etichetare.

” Am pretentia, din punct de vedere al consumatorului, ca in momentul in care merg intr-un magazin si vad un produs romanesc, sa stiu sigur ca vine din lapte 100% produs in fermele din Romania. Mai mult, sa stiu sigur ca produsele naturale nu au, spre exemplu, adaos de ulei de palmier,”

a declarat secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Daniel Botanoiu.

Actul normativ care stabileste toate aceste modificari a fost votat ieri in plenul Camerei Deputatilor cu 218 voturi pentru. Pe pagina sa de facebook, presedintele Comisiei de Agricultura, Nini Sapunaru a tinut sa puncteze toate aceste modificari referitoare la etichetarea laptelui si a produselor lactate:

“Am stabilit ce trebuie indicat pe eticheta laptelui proaspat pentru consum, precum si mentiunile obligatorii suplimentare care se introduc pe campul vizual al etichetelor, cum ar fi:

1.Dreptul exclusiv al celor care folosesc in proportie de 100% ca materie prima laptele natural provenit de la vaci, bivolite, oi si capre, fara a avea in compozitie inlocuitori de lapte sau lapte praf de a inscrie pe eticheta produsului finit mentiunea „Produs natural”.

2. Dreptul exclusiv al celor care folosesc in proporţie de 100% lapte crud materie prima provenit din fermele din Romania de a inscrie pe eticheta produsului finit mentiunea „Produs romanesc”.

3.Obligatoriu, eticheta de pe produsele lactate trebuie sa prevada avertizarea cuprinzand sintagma „Contine lapte praf in proportie de x %”.

4. Etichetele pentru lapte proaspat pentru consum si produsele lactate trebuie să fie inscriptionate clar, usor de inteles, pentru a permite consumatorilor informarea privind originea si trasabilitatea produselor.

De cealalta parte a baricadei, presedintele Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui , Dorin Cojocaru, a precizat la Agro TV, care sunt oprelistile pe care aceasta lege le are asupra procesatorilor:

Pe mine ma blocheaza, in primul rand, ca flux tehnologic, ca plan de productie. Asta, referitor la originea de provenienta a laptelui. In al doilea rand, eu am prins productia de lapte a Romaniei care crestea in perioada de vara cu 300%, cand in gospadariile proprii aveam 90% din efectivul de vaci din Romania, acum e la 63%. Va dau un singur exemplu: primavara fata 63% din vacile din Romania, creste productia de lapte a tarii. Necesarul de productie si de consum se mentine la aceleasi norme. Creste iarna, dar si oferta de lapte crud e mai mica iarna si foarte mare vara. Ce faceau fabricile din Romania in ultimii 100 de ani? Luau surplusul de lapte si il transformau in lapte praf, adica lapte fara apa si il foloseau toamna sau iarna, atunci cand scadea productia de lapte. Eu intreb acum. Ce va face Romania cu surplusul de lapte? Il mai face praf sau nu?

Deputatul Marin Anton, membru in Comisia de Agricultura, a dat un exemplu concludent de produs gasit pe raftul unui hipermarket care inseala prin eticheta consumatorul roman:

“Am aici telemea de vaca. Daca mergi la raft, ai impresia ca e un produs romanesc. Este 100% german. Daca va uitati, spune clar si unde e facut si tot. Produs in Germania, la Schongau. Uitati-va ce produse au impresia consumatorii romani ca mananca ca produse autohtone, dar ele, de fapt, sunt produse provenite din alte tari”.

Pentru nerespectarea acestor modificari referitoare la etichetare, amenzile prevazute de lege sunt intre 5.000 si 10.000 de lei. Acestea cresc, insa, de la 15.000 lei la 20.000 de lei pentru producatorii care nu trec pe eticheta continutul de lapte praf sau care pun pe piata drept produse naturale sau romanesti si lactate care au in componenta si altceva decat lapte materie prima produs in tara noastra.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *